- Acasa
- Despre FCI
- Informații generale
- Prezentare generală
Prezentare generală
Facultatea de Construcţii şi Instalaţii din Iasi este o instituţie de învăţământ superior cu o mare tradiţie şi un înalt nivel academic, situată printre cele mai bune facultăţi de profil din România. Obiectivul Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii din Iaşi este de a realiza eficient funcţia didactică şi de cercetare ştiinţifică în domeniul ingineresc, atât în context naţional cât şi internaţional, contribuind astfel la dezvoltarea intelectuală, profesională şi socială a individului şi la progresul societăţii româneşti. Plecând de la această misiune devine evident că întreaga activitate este orientată spre performanţă pentru a creste competivitatea instituţiei, atât la nivel naţional, cât şi pe plan internaţional.
În acest context, Facultatea de Construcţii şi Instalaţii din Iaşi asigură o ofertă educaţională flexibilă în domeniile Inginerie Civilă şi Ingineria Instalaţiilor capabilă să susţină şi cadrul de calitate, în ceea ce priveşte cercetarea,în mediul local şi regional şi integrarea internaţională, în concordanţă cu noile cerinţe ale pieţei muncii dintr-o societate bazată pe cunoaştere şi tehnologii informatice.
Domeniile şi specializările din cadrul facultăţii pentru programele universitare de licență sunt:
- Domeniul Inginerie Civilă (în total 4 ani de studiu), cu predare în limba română care cuprinde:
- trunchi comun de 2 ani de studiu cuprinzând pregătirea generală inginerească
- specializări de 2 ani
- specializarea Construcții Civile, Industriale și Agricole, CCIA, 2 ani de studiu
- specializarea Căi Ferate, Drumuri şi Poduri, CFDP, 2 ani de studiu
- Domeniul Inginerie Civilă cu predare în limba engleză, care cuprinde:
- specializarea Inginerie Civilă engleză, cu 4 ani de studiu
- Domeniul Ingineria Instalațiilor cu predare în limba română care cuprinde:
- specializarea Instalaţii pentru Construcţii, IC, cu 4 ani de studiu.
Pentru alte detalii vă rugăm să consultați sub-meniul STUDII / PROGRAMA DE STUDII / Studii universitare de licență.
În legătură cu programele universitare de master, vă rugăm să accesați sub-meniul STUDII / PROGRAMA DE STUDII / Studii universitare de master.
Facultatea pregăteşte ingineri specialişti calificaţi pentru a presta activităţi tehnice de concepţie şi execuţie în domeniul construcţiilor sau instalaţiilor. Aici se formează ingineri constructori şi ingineri instalatori, proiectanţi, cercetători, doctori în ştiinţe şi cadre didactice care pot profesa atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional. Competenţele obţinute în urma programelor de studii asigură cu succes nivelul de performanţă şi profesionalism, necesare unui inginer dornic să realizeze o carieră profesională de excepţie în domeniul ingineriei civile. Instruirea de specialitate efectuată şi în secţii cu predare în limbi de circulaţie internaţională deschide perspectiva integrării rapide a absolvenţilor în societăţi mixte, în ţară şi în străinătate.
Accesul la programe de studii cu bursă în străinătate pe baza acordurilor internaţionale interuniversitare pe care le are încheiate Facultatea noastra cu prestigioase universităţi din Europa (University of Applied Sciences of Konstanz Germany, Ruhr University of Bochum, University of Sheffield, City University, University of East London, Universida du Catalunya, University of Patras, Napoli University, Firenze University, Universita degli Studi di Udine, Universite de Reims, Universite d'Artois, Universite d'Orleans şi altele) este un prilej deosebit pentru viitorii studenti care doresc sa participe la aceste stagii de pregătire, de a-şi îmbogăţi experienţa şi totodată de a călători şi a vedrea lucruri deosebite.
Facultatea acordă numeroase şi importante burse de studiu, burse de merit sau burse de performanţă pentru studenţii merituoşi care se remarcă printr-o activitate deosebită şi rezultate însemnate la examene sau concursuri. Cadrele didactice cu o pregătire profesională şi pedagogică de excepţie îşi desfăşoară activitatea cu mare interes şi dăruire. Faţă de studenţi, sunt promovate valorile, este încurajată creaţia, există deschidere către tot ce este nou şi avantajos din punct de vedere profesional.
Experienţa profesională şi implicarea în proiecte importante atât de cercetare cât şi de execuţie la importante lucrări de construcţii, participarea la evenimente naţionale şi internaţionale, simpozioane, conferinţe, publicarea unor lucrări ştiinţifice valoroase reprezită un bun prilej pentru viitorii studenţi de a primi informaţii preţioase din domeniul ingineriei constructiilor sau instalaţiilor.
Facultatea dispune de o investitie valoroasă în ceea ce priveste dotarea având 24 de amfiteatre şi săli pentru cursuri, 33 de săli pentru seminarii, 30 de laboratoare de testare, 5 laboratoare de calcul, platformă seismică, tunel aerodinamic, bibliotecă şi sală de lectură. Laboratoarele de calcul cu o capacitate de peste 200 de locuri sunt dotate cu calculatoare actualizate, în care studenţii pot accesa o gamă largă de programe de specialitate. Laboratoarele de încercări experimentale sunt dotate cu maşini de ultimă generaţie, capabile să simuleze teste dintre cele mai complexe pe diverse tipuri de elemente. În cadrul programelor de încercări experimentale studenţii pot observa fenomenele ce apar, corelând noţiunile teoretice studiate cu analiza experimentală a elementelor de construcţii sau instalaţii.
Inaugurată în anul 2006, platforma seismică având o capacitate de 16 tone oferă posibilitatea încercărilor experimentale pe modele la scară naturală la acţiunea cutremurelor. Această dotare face ca facultatea noastra să fie unica instituţie de învăţământ din România care poate efectua încercări experimentale la acţiunea seismică, solicitare deosebit de importantă pentru toate construcţiile.
Pentru inginerii care doresc să aprofundeze educaţia profesională deja acumulată după finalizarea celor patru ani şi susţinerea examenului de licenţă, programele de studii de master (în număr de zece) pe care le pot accesa în Facultatea noastră sunt adecvate cerinţelor actuale, o componentă importantă jucând-o elementele de proiectare şi cercetare de nivel ridicat, efectuate în laboratoarele dotate cu maşini de încercat de ultimă generaţie şi sub îndrumarea atentă a profesorilor universitari cu multă experienţă în domeniu. De asemenea, programele noastre de doctorat asigură specializarea la nivelul cel mai ridicat pentru absolvenţii studiilor de master care doresc o carieră deosebită în proiectare, cercetare şi învăţământ.
Puteți consulta câteva dintre realizările absolvenţilor noștri aici.
f Pentru socializare pe facebook deveniți prieteni la Absolvent Construcții.