Google

Facultatea de Construcții și Instalații din Iași

AcademICa

AcademICa

Academia de vară pentru viitori Ingineri Constructori

2019 - 2022

Începând cu luna mai 2019, la Facultatea de Construcții și Instalații din Iași, se desfășoară proiectul intitulat Academia de vară pentru viitori Ingineri Constructori (AcademICa), finanțat din Schema de granturi pentru universități, derulată în cadrul Proiectului privind Învățământul Secundar – ROSE, Programe de vară de tip punte, conform Acordului de Împrumut nr. 8481-RO semnat între Guvernul României și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Obiectivul general al proiectului AcademICa constă în îmbunătățirea capacității de orientare școlară a elevilor de liceu, cu precădere a celor ce aparțin grupurilor dezavantajate, vizând creșterea numărului de elevi care se orientează spre învățământul tehnic superior, în cazul nostru spre Facultatea de Construcţii şi Instalaţii. Astfel, proiectul își propune crearea unor experiențe universitare timpurii, menite să îi familiarizeze pe elevi cu contextul academic, atât în raport cu dimensiunea profesională, didactică cât și cu cea social-culturală.

Proiectul AcademICa se adresează elevilor, de preferință care învață în clasele terminale în liceele de stat (eligibile pentru obținerea de granturi în cadrul Schemei de granturi pentru licee), având  o durată de desfășurare de 3 ani. În cadrul acestui proiect în fiecare an va fi organizată, la Facultatea de Construcţii şi Instalaţii din Iaşi, câte o Şcoală de vară.

Astfel, timp de două săptămâni aferente perioadei şcolii de vară, cea mai mare universitate tehnică din această regiune îşi va deschide porţile pentru ei iar aici, la Facultatea de Construcţii şi Instalaţii din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), vor descoperi ceea ce înseamnă viața de student.

Pe parcursul celor două săptămâni elevii din grupul ţintă vor participa la activități interactive de studiu (cursuri, ateliere, work-shop-uri, vizite de studiu, consiliere profesională etc.) și recreative (concursuri si competiții sportive, activități recreative si de socializare, activități culturale etc.) desfășurate sub coordonarea profesorilor și studenților Facultății de Construcții și Instalații.

Pe parcursul celor două săptămâni elevii vor beneficia atât de facilitățile educaționale ale universității (săli de conferințe, de seminar, laboratoare), cât și de bază sportivă şi zonele de agrement din campusul universității. Pentru ca elevii să simtă cu adevărat ce înseamnă viața de student, serviciile de masa si de cazare vor fi asigurate în Campusul Universitar Tudor Vladimirescu.

Eventualele întrebări și solicitari de detalii suplimentare pot fi adresate: Responsabilului pe implementare, şef.lucr.dr.ing. Claudiu Romila (claudiu.romila@tuiasi.ro) sau Directorului de proiect, șef. lucr. dr. Oana Elena Colț (oana.colt@tuiasi.ro)

 

AcademICa – an I de implementare

Conform planului acceptat, în primul an de implementare a proiectului, Şcoala de Vară – AcademICa se va desfăşura în perioada 23 iunie – 7 iulie 2019.

Notă: Pentru licitațiile din cadrul proiectului, accesați meniul << Despre FCI << Achiziții / proceduri publice << Licitații.